Belize: Mother's Nature best kept secret

Unii spun ca aici s-ar fi inventat guma de mestecat. Altii ca aici putem gasi a opta minune a lumii. Ce stiu eu clar e ca am vazut 2 oameni cum au sarit in apa si au prins un rechin cu mainile goale. 

Dar toate la timpul lor. Belize e un stat nou aparut. Si-a castigat independenta in 1981, dar inca face parte din Commonwealth-ul britanic avand ca sef simbolic al statului pe regina Elisebeta a II-a a Marii Britanii. Jungla belizeana are o biodiversitate uimitoare si la asta s-au gandit cand au ales sintagma de promovare: Mother's Nature best kept secret.Ca sa ajungi sa le vezi insa este alta poveste, cum Belize este o tara destul de violenta.

La o populatie de putin peste 300,000 de locuitori, in anul 2011 aici s-au integistrat 125 de crime, indeajuns pentru a o clasa pe locul 6 in lume la rata criminalitatii raportata la numarul de locuitori. Cele mai multe au avut loc in capitala Belize City si districtul adiacent. Vasul meu oprea in Belize City. Si va spun sincer ca orasul asta nu e un loc unde sa iesi la plimbare (ca in Jamaica). Intrarea in port este practic o fortareata, cu cateva baruri si magazine (cu marfa contrafacuta) cu preturi occidentale (pentru turistii occidentali) in interiorul zidurilor. Sa iesi in exterior  este o aventura pe care nu m-am incumetat sa o intreprind decat intr-un taxi. 

2 temerari

Am avut ocazia sa merg intr-un tur in afara orasului insa. A fost mai mult o plimbare in natura decat vreo prezentare a caracteristicilor tarii. Dupa un drum de aproape 2 ore in care am trecut pe langa insula privata a unui seic arab (cateva persoane de pe insula ne faceau cu mana; i-am salutat si noi inapoi), salupa a oprit pentru un moment intr-o padure cand nu am inteles ce trebuia sa vedem. 

Apoi am oprit deasupra unui recif. Aici ghizii ne-au promis ca putem vedea rechini. Au aruncat ceva mancare in apa si in cateva minute am inceput sa ii vedem. Credeam ca asta e tot, insa vad cum 2 dintre ei sar in apa. Apa era pana la brau, stati linistiti. Fac cateva manevre, inconjoara un rechin de aproape un metru si fara sa-ti dai seama unul ii tinea capul, celalalt coada, si ne chemau in apa sa punem mana pe el.

Acum nu ca imi este frica de o muscatura de rechin (un fleac pana la urma; cui i-ar fi frica?), insa eu eram tocmai in spatele barcii, caci ma cam luase raul de mare si nici nu credeam ca o sa se intample mare lucru aici, la fel ca mai devreme in padure. Oamenii nu au reusit sa il tina prea mult, caci animalul se zbatea din toate puterile sa scape, dar cativa din colegii mei au reusit sa il atinga. Se pare are pielea aspra, ca o bucata de smirghel. 

Pisicile salbatice

Cand am oprit pe un alt banc de nisip ca sa facem putin snorkeling mai tarziu, eu eram sa fiu "biciuit" de o pisica-de-mare, de l-am speriat pe ghid mai tare decat m-am speriat eu. Caci aceste pisici nu erau imblanzite ca cele din Grand Cayman. 

Dupa aceea am facut popas pe una din insulele din apropiere. Aici atmosfera era foarte linistita, semana chiar cu ceva din filme. Nu iti era deloc frica sa mergi pe strada, ba chiar ai fi vrut sa te tot plimbi si sa te opresti intr-un hamac cand ai obosit. Am vazut si foarte multi straini, probabil americani, care dadeau impresia ca locuiesc aici. Ceea ce ma face sa ma gandesc ca daca ai destul timp sa explorezi locul si sa eviti zonele periculoase, Belize poate fi un loc chiar fascinant. Din pacate, viata pe vapor nu prea iti permite sa mananci pe saturate, ci doar sa arunci o ocheada si sa gusti din toate aceste locuri. Poate cu alta ocazie voi explora mai mult. 

Rasta de mic

Jah bless, man...

Locul pentru relaxare.

Sus in aer @Old Belize Resort

. 

In cinstea noului antrenor de la AC Milan

La 300 de goluri in Serie A. Intr-un final s-a oprit la 313.

Am gasit de curand prin calculator un text mai vechi, publicat pe prima mea tentativa de blog de prin 2008 sau 2009, parca. A ramas si singurul text de acolo. Stilul poate parea pompos. Atunci abia terminsasem de citit Manifestul fotbalist, de Traian Ungureanu si Espana '82, de Ioan Chirila, si cred ca incercam sa ii imit, cum amandoi sunt maestri ai scrisului dantelat.

Filippo Inzaghi e un mare jucator!

Il stim cu totii. E oportunistul care se ascunde printre firele de iarba si apare mereu singur in fata portii. E omul care mereu se revolta impotriva arbitrului cand acesta nu vede fault in simularea sa (si el cade la orice atingere). E omul care atunci cand primeste mingea in afara careului da impresia ca e prima oara cand pune piciorul pe o minge. Si totusi, atunci cand o primeste in careu, ea se aseaza ascultatoare, din stop, exact la capatul elanului sau perfect. De acolo, ea nu poate ajunge decat intr-un singur loc: in poarta.

Inzaghi s-a nascut, ca jucator, vulpoi batran. El joaca la fel de cand a debutat in fotbalul mare, si probabil chiar de mai inainte, de la juniori. Sta mereu la panda, la limita ofsaidului, la umarul ultimului aparator, gata sa pedepseasca orice greseala a vreunui adversar sau sa rezolve din doua atingeri, stopul si sutul, orice pasa a coechipierilor sai trimitand mingea unde stie el cel mai bine: in poarta.

Sa ne intelegem, Inzaghi are noroc. Mingea sutata de el poate lovi un adversar, dar de acolo ea sare imparabil in poarta. Sau, si mai mult, un coechipier suteaza in el si mingea se duce tot in poarta. Steaua norocoasa sub care s-a nascut nu a incetat nicio clipa sa-si piarda stralucirea, iar talentul care i-a fost daruit nu a incetat sa fie slefuit nicio clipa. Aici cred ca trebuie sa fie cautata si excelenta acestui jucator, in acest talent atat de rar, incat risca sa treaca neobservat. SuperPippo (cum il alinta suporterii) nu are nici pe departe tehnica lui Thierry Henry, a lui Raul sau a atator alti atacanti rasati. Talentul lui e altul, identificat de atat de multii detractori ai sai cu oportunismul blamabil sau nororcul chior, si consta tocmai in capacitatea lui de aparea cu mingea la picior, intre adevarate cazemate si transee defensive in fata portarului sau nici macar atat, ci in fata portii goale. Mingea e deja in poarta.

Pipo Inzaghi a stiut care este meseria lui, aceea de a da goluri, si care este talentul sau. De aceea si l-a cultivat continuu. Nu este oare aceasta capacitate a lui de a lucra cu apararile atent si delicat ca un spargator de cifruri, iesind ca din pamant acolo unde trebuie in momentul potrivit comparabila cu spectacolul tehnicii oferit de Henry sau Rooney? Caci asta e un talent. Nu poti sa ai atatia ani atat de mult noroc, sa iti construiesti o cariera doar pe noroc. Pipo Inzaghi ne arata, inca o data, ca fotbalul, intocmai ca si viata, este infinit si divers. Golurile lui, la fel ca ale tuturor marilor jucatori, trezesc aceleasi reactii: plini de uimire, murmuram sau exclamam "Nu credeam ca e posibil asa ceva!", "Incredibil!" Posibilitatile acestui joc nu pot fi cuprinse de nicio formula, el uimindu-ne mereu. Condusa de picioarele unui astfel de jucator mingea are o singura destinatie: in poarta.

Game Change: Politics would never be the same (cronica de film)

"Numai in Romania se poate asa ceva!", "Ca la noi, la nimeni!", "Traim in Romania. Si asta ne ocupa tot timpul!" Sau cel putin timpul lui Mircea Badea. Toate astea sunt lucruri pe care le aud in fiecare zi si, daca ati citit ce am mai scris pe blog, probabil ati vazut ca sunt locuri si mai rele decat Romania. Totusi acum m-am hotarat sa atac aceasta problema direct, head on. Adica sa sustin ca romanii nu au niciun defect innascut, vreo eroare la nivel genetic. Toate trasaturile tipce "romanesti" sunt dobandite cultural si pot fi schimbate prin educatie. Dar pana acolo trebuie sa ne dam seama ca avem doar probleme, care pot fi rezolvate punctual, nu planeaza niciun blestem asupra noastra. 

Filmul Game Change este documentarea artistica a cursei prezidentiale din Statele Unite ale Americii din 2008, cand republicanul John McCain, a candidat pentru presedintie in tandem cu Sarah Palin ca vicepresedinte. Cu alte cuvinte, daca el ar fi votat presedinte, America ar avea, pentru prima oara, ca vicepresedinte o femeie, pe Sarah Palin.  Acest lucru nu s-a mai intamplat deoarece democratul Barack Obama a castigat detasat cursa electorala. 

Ideea de baza a filmului este ca John McCain, a true American hero, a treia generatie de ofiteri de marina, veteran al Razboiului din Vietnam unde a fost capturat si inchis timp de 6 ani, de unde a refuzat sa fie eliberat in schimburile de prizonieri de mai multe ori pentru ca nu a vrut sa isi lase soldatii in urma, fapt ce s-a soldat cu leziuni fizice permanente pentru el in urma torturilor indurate, si, in general, un politician cu o conduita neobisnuit de onesta si morala, nu are toate calitatile necesare pentru a creste in sondaje. Cum Obama avansa ideea ca el poate fi primul presedinte negru din istoria Americii, cei din staff-ul lui McCain s-au gandit ca trebuie sa vina si ei cu "a first" care sa atraga un segment mare de populatie de partea lor. Adica o femeie.

In momentul in care incepe cautarea acestei femei drama filmului incepe sa se dezvaluie. Inarmati cu Google si vizionand cateva filmulete pe Youtube (va puteti imagina supeficialitate mai mare?), cei din staff-ul republican gasesc solutia pentru al doilea om in stat. Asa apare Sarah Palin, prima femeie ce poate deveni vicepresedinte al Statelor Unite. In acel moment era guvernatorul statului Alaska, iar oamenilor lui McCain le-a placut capacitatea ei de a face fata discursurilor in public. 

Dupa cateva momente in care ea face uz in mod stralucit de aceasta calitate, carentele noului candidat incep sa iasa la iveala. Se pare ca in America poti sa termini liceul, o facultate, sa ajungi guvernatorul unuia din cele 51 de state si apoi sa ai posibilitatea sa fii al doilea om in stat fara sa stii ca Coreea de Nord si Coreea de Sud sunt 2 tari diferite, fara sa stii cate razboaie mondiale au fost si alte asemenea lucruri. Filmul urmareste toate prostiile pe care Sarah Palin le-a spus in interviuri, iar lucruri precum "Nu este vorba doar ca Sarah Palin nu stie raspunsul la intrebari, ci ca nu intelege intrebarile. O situatie mai dezastruoasa ca aceasta nu mai putem gasi la nici un candidat in istoria Statelor Unite ale Americii" pot fi auzite frecvent. Cei din staff incearca sa o mediteze, pentru ca in final sa renunte la acest lucru si sa inceapa sa repete interviurile, ca la teatru, invatand-o cum sa evite sa dea raspunsul la intrebari pe care nu le stie. 

Filmul se bazeaza pe marturiile multor oameni cheie din staff-ul de campanie al lui John McCain, iar pana acum nimeni nu s-a ridicat sa infirme cele prezentate in el. Are o distribuite stelara cu Woody Harrelson sau Ed Harris si pacat ca nu s-a bucurat de o distributie mai larga, ci a fost prezentat doar pe canalul producator: Home Box Office. 

Ce am invatat eu de aici? Ca si oameni foarte destepti, informati si puternici, care din afara par intangibili, pot gresi pentru ca in final doar asta sunt: oameni. Complexele de inferioritate nu isi au rostul.  

Caliente Mexico!

Un steag mare de 10 m.

Mexicul este tara pe care am vizitat-o cel mai des in ultimii 2 ani. Aproape in fiecare saptamana opream in Insula Cozumel, un fel de port obligatoriu pentru vasele de croaziera. Se pare ca inainte de infama criza economica din 2008, aici erau erau ancorate in jur de 10 vase pe zi, uneori chiar mai mult. Astazi, daca sunt 6 este deja prea mult. Locul este foarte frumos si amenajat, cu multe facilitati atat pentru turisti cat si pentru crew members.

Primele asezari insemnate ale insulei se pare ca au fost realizate de mayasi in primul mileniu dupa Christos. Cele mai importante ruine care s-au pastrat pana la noi se afla in centrul insulei, in parcul istoric San Gervasio. Avand ocazia sa le vizitez in 2012 trebuie sa spun ca sunt intr-adevar impresionante. Atat ele in sine, cat si daca luam in considerare ca au fost realizate de o cultura care nu cunostea roata. 

Insa daca mayasii antici sunt impresionanti, actualii locuitori dezamagesc. In niciun loc din acest muzeu in aer liber nu gasesti o carte, o brosura, ceva cat de mic care sa vorbeasca despre ele. Avem in schimb un bar cu "refreshments" unde cel care vindea bilete ne-a poftit de cum ne-a vazut. Abia ajunseseram, imi trebuia un moment sa transpir, sa obosesc inainte sa dau refresh. Nu exista nicio bariera, gardulet, vreo banda de scotch care sa te opreasca sa atingi ruinele. Departe de mine de a face pe lupul moralist (in fond si eu m-am urcat in varful celei mai mari piramide ca sa fac poze !?) si poate ca nu am constientizat complet in acel moment, insa aceasta vizita a fost mai mult deprimanta decat una de crestere intelectuala. Sa vezi asemenea creatii tratate cu atat dispret... Cate din cladirile pe care le construim noi astazi vor mai in picioare peste o mie de ani? Nu cred ca iti trebuie prea multa scoala pentru a-ti da seama de efortul si stiinta necesare unei asemenea realizari si pentru a respecta munca celor care au reusit asa ceva. 

Casa Grande

O alee pietruita

Un alt loc important din Cozumel este restaurantul lui Nea Pisti (adica Stefan), restaurantul romanesc. Pe numele lui oficial Restaurant Dracula a fost facut special pentru romanii care lucreaza pe vapoare si vor sa isi aduca aminte de acasa. "Un colt de Romanie in Mexic", cum ne zice proprietarul. Nea Pisti a lucrat ca bucatar pe aceste vapoare. De fapt, el a facut parte din prima serie de romani care au inceput sa lucreze pe Carnival Cruise Lines, candva prin 1995. Dupa cativa ani petrecuti pe ocean, si dorind sa evite sistemul PCR (pile- cunostinte - relatii) din Romania, a decis sa isi foloseasca banii stransi pentru a-i ajuta pe ceilalti romani plecati, ca si el, sa suporte mai usor dorul de casa.
Nea Pisti isi merita numele de bucatar cu prisosinta. Toate bucatele de aici sunt delicioase si, sincer, e greu sa pleci fara sa mananci ca un porc. Datorita faptului ca el e plecat de multi ani din tara, playlist-ul care merge in surdina e destul de invechit si de multe ori amuzant: aici poti sa asculti Genius, DJ Bobo sau Formatia Generic. Uneori ii mai ceream sa se conecteze la un post de radio romanesc pe Internet.
Alte lucruri pe care puteai sa le faci in Cozumel este fie sa mergi la plaja, in locuri precum hotelul El Cid, unde sunt atatia crew members ca zici ca esti pe vapor, doar ca la El Cid ai piscina si mare. Sau sa mergi la cumparaturi, aici fiind mai multe supermarket-uri ca in alte locuri. Per total, un loc foarte frumos. Merita vizitat daca aveti ocazia.

American Wonders (part 2): Hollywood - where dreams are made

Almost missing our car in Venice Beach, since I wanted to buy some souvenirs and the Chinese woman at the counter was more preoccupied with talking on the phone than collecting my money, and we set off for that star-studded Hollywood. What more can I say about Hollywood? Well, I'm going to talk about only about those things that I didn't know before coming here. 

The crowd at the Chinese Theater

First of all, that it's not that star-studded anymore. Although major film-making companies still keep their offices here, not too much filming is going on. It has been outsourced in cheaper places around the world. Have you ever heard abut big budget movies being filmed in Romania? There you go. 

According to our guide, Hollywood becoming a motion picture capital happened by accident. At the beginning of the 20th Century Thomas Edison had all the patents for film cameras. If any director didn't pay a royalty fee to him, Edison would sue them. And not only that, but he would send a bunch of big fellows on set to smash all the cameras. Facing such adversity, some filmmakers left the East Coast and went West to find some place where Thomas Edison couldn't enforce his patent rules. They eventually settled in the Arizona desert, but by a string of fortunate coincidences one of them reached Los Angeles and a small community called Hollywood. He decided to start his company here and not go back into the desert, since here he had the ocean too, so he could shoot more scenes. Everyone soon followed and... everything else is history.

Too bad this guy wasn't cast in Titanic

A lot of people come here to audition for parts and the city is still packet with young actors and actresses who want to enter the industry, make memorable roles, receive Oscars and (why not?) become rich. The thing is that they cannot afford to have regular jobs. No employer would give you time off every time you have an audition. So in order to support themselves they dress up like celebrities and take pictures with tourists for money. Maybe you will not find Sly Stallone of Marilyn Monroe, but you can be damn sure you can find their look alikes. 

This is where things become animated. As you walk through the crowd you feel hands pulling you aside by "Beyonce" or "Spiderman" (poor guy, there were 40 degrees Celsius and he was wearing that costume): 

"Hey, man, I haven't seen you for such a long time. How are you? Let's take a picture, for old times sake." 

What old times? I've just met you! So, in all this commotion I see one black guy who looks like a familiar rapper. It took only a moment to make eye contact and the guy is next to me and I am holding his CD:

Marilyn Monroe's wax statue as she is leaving
her message in front of the Chinese Theater

 "What's goin' on, man? Enjoying Hollywood? Listen, this is my CD, it's my album and I want you to have it." It was just a regular CD written at home, on your personal computer, put in a paper sleeve.

I say "Cool!" and try to leave fast. But "Wait, wait, wait, my brotha'! Let me give you an autograph. And, you know, I have bills to pay for making this music, so if you can help me out with 10 or 20 dollars, but it's better if you make it 20, I would appreciate it."

I use all my bargaining skills, even offer his CD back, and eventually pay only 6.
One other thing that I found out is that there are regular stars on the Walk of Fame, which are easier to get. There are around 2000 of them and they have maps with all the names, since you can spend a whole day to find your favorite actor. And then there are concrete prints of celebrities' hands, feet and a signature. The space is much more limited and being included here really acknowledges you as a classic.

Venice Beach, Muscle Beach si alte minuni americane (part I)

In 2013 am avut ocazia sa petrec cateva zile in Los Angeles, also known as LA (formatia lui Liviu Varciu hahaha). I was so excited ca nu stiam de unde sa incep, nu stiam cum sa fac sa ajung in cat mai multe locuri o data. Din fericire pentru mine la receptia hotelului in care stateam mi s-a sugerat sa incerc un tur al orasului care dura o zi intreaga. Turul acoperea cam toate marile atractii ale orasului, aveam un ghid si rezolvam si problema transportului, foarte complicata de altfel cum aici nu exista metrou, autobuzele vin greu, iar taxiul e foarte scump. So better quality and better price, m-am inscris imediat. 

Who's the next Tony Hawk?

Dimineata pe racoare a doua zi ma prezint la locul de intalnire, ne urcam in microbuz si plecam. First stop Venice Beach. Nu e film despre Los Angeles care sa nu arate plaja asta renumita pentru excentricii (ca sa nu spunem ciudatii) care umbla pe aici. Oameni pe role, skateboard-uri, chioscuri cu... orice fac din acest loc unul foarte colorat. Multi dintre profesionistii de la X-Games si-au facut ucenicia prin parcurile de aici. Mai sunt cateva terenuri de street ball si Muscle Beach. Aceasta din urma este chiar un loc de pelerinaj printre pasionatii de culturism pentru ca aici a inceput culturismul in anii '60 cand baietii trageau de fiare in aer liber, pe plaja. Faima ca loc de antrenament s-a stins destul de repede insa. Cand a ajuns Arnold in Statele Unite sportivii se mutasera deja in sali acoperite, mai precis in Gold's Gym (The Mecca of Bodybuilding) situata la mai putin de un kilometru de Muscle Beach. Lou Ferigno, antagonistul lui Arnold din Pumping Iron, inca poate fi gasit in aceasta sala si chiar poate sa va antreneze. O sedinta costa 3000 de dolari. Stiu ca muschii cresc cu atat mai repede cu cat antrenorul este mai scump (?!), insa acum am decis sa imi pastrez banii pentru alte lucruri. In prezent, Muscle Beach reprezinta o serie de echipamente, tot in aer liber, la care nu se mai antreneaza nimeni, desi accesul este gratuit. Locul mai este folosit doar cand vreun profesionist se decide sa faca o demonstratie care apoi ajunge fie in presa, fie pe youtube. 

Locul cred ca este evitat pe buna dreptate. Nu doar Muscle Beach, ci tot Venice Beach are un aer boschetaresc. Atat la nivelul oamenilor care misuna pe acolo (m-as gandi de 2 ori inainte sa trec seara pe aici), cat si in general. Trotuarele, totul da impresia ca este murdar, peste tot se vad urme de ceva varsat, peretii cladirilor sunt murdari. Parca nu vrei sa atingi nimic ca sa nu te contaminezi. Un loc a carui faima se datoreaza unor lucruri de mult apuse. 

Everything is nice, but nobody is here.

Nu vreau sa fiu inteles gresit, plaja merita vazuta. Locul are un farmec aparte si poate fi o experienta cel putin interesanta. Ce vreau eu sa spun este ca e hyped up de mass media. Atat Venice Beach cat si celelalte locuri despre care sper sa mai am timp sa scriu. Ai asa o imagine mareata in capul tau si cand ajungi acolo ramai uimit: "Doar asta e?" 

Dar nu asta a fost cel mai mare soc. Sa va spun cum incercau oamenii sa imi vanda CD-uri si fotografii in Hollywood, de zici ca eram in Europa (bazarul din Bucuresti) sau pe strada turistica din Jamaica...

Grand Cayman: If I will ever afford to retire like a rockstar, this is the place I will do it in

Cayman Brac, Little Cayman si Grand Cayman formeaza tara Insulele Cayman. Majoritatea populatiei insa locuieste pe Grand Cayman, cea mai mare dintre ele. The cayman este o specie de crocodil, insa aici gasesti doar broaste testoase mari. Se pare ca primii colonizatori ai insulelor au fost atat de dezorientati de marimea acestor testoase incat le-au numit dupa ce li s-a parut lor ca seamana: crocodili, caymans. Si de aici numele s-a extins asupra celor 3 insule. 

De Insulele Cayman nu prea auzi nimic. Poate sunt mentionate in vreun film de mana a doua in care omul care a furat banii spune ca i-a depozitat intr-o banca din Insulele Cayman pentru a-i face nedetectabili. Elvetia nu mai e la moda printre scenaristi. Insa este si mult adevar aici: la o populatie de nici 60,000 de locuitori, I-le Cayman au aproximativ 500 de banci cu depozite in valoare totala de 1,9 trilioane (1 trilion = 1000 miliarde) de dolari americani. Bancile din Romania au in jur de 90 de miliarde de euro depozitati in conturile lor. Venitul pe cap de locuitor este 45,000 de dolari pe an in Insulele Cayman. Mai e nevoie sa spun cat e in Romania? In jur de 7000 de dolari.

Deci, la fel ca Elvetia, Insulele Cayman sunt un paradis fiscal. Insa ei nu se opresc la banci, ci practic la orice afacere ai dori sa iti faci. Daca vrei sa vinzi ceva, incepi sa vinzi. Si atat. Nu ai nevoie de nicio autorizatie si nu platesti nicio taxa. Tot ce castigi ramane al tau. Problema este ca toate aceste beneficii apartin cetatenilor, iar a dobandi cetatenia caymaneza e foarte complicat. Stiu pentru ca m-am interesat personal. (Haha) Infractionalitatea este si ea practic non-existenta: o crima in ultimii 3 ani si 2-3 talharii pe an.

Pe langa toate aceste lucruri, aici mai ai si peisaje paradisiace. Plajele sunt superbe, si, pe langa banci, turismul este a doua sursa de venit pentru locuitorii insulelelor. 7 Miles Beach este inclusa in lista Ultimate Beaches in the Caribbeans de mai multe agentii de turism. Locuri pentru scufundari sunt si ele din abundenta, cu multe epave, recifuri cu fauna bogata (caluti de mare, rechini, broaste testoase), Bloody Bay (un perete vertical de cateva sute de metri) si multe altele.

Una dintre atractiile cele mai spectaculoase este insa asa-numitul Stingray City (Orasul Pisicilor-de-Mare). Aici poti sa atingi si sa vezi pisicile-de-mare cum inoata in jurul tau. "Orasul" este un banc de nisip situat la cativa kilometri de tarm unde apa are insa putin peste un metru. Ghidul mi-a spus ca locul asta este unic in lume. Nicaieri nu poti sa faci asa ceva, sa iei o pisica de mare in brate sau sa inoate atat de aproape de tine, fara sa fii atacat. Fiind destul de norocos sa fiu aproape de stingrays si cu alte ocazii, inclin sa cred ca ghidul spune adevarul. Steve Irwin a murit dupa ce o astfel de pisica de mare l-a biciuit cu coada (care este veninoasa) peste piept. Asta face ca acest loc sa fie cu atat mai impresionant, avand in vedere forta acestor animale si modul in care se comporta ele in general.

Se pare ca initial scafandrii au inceput sa le hraneasca, astfel ele obisnuindu-se cu oamenii. Fapt ce a dus la mai multi oameni care viziteaza locul si, dupa vreau 30-40 de ani, pisicile apar ca imblanzite.

Insulele Cayman sunt un loc uimitor. Unul pe care as vrea sa il revad mereu.

The old and the new.

Tesatura murala cu stema tarii in mijloc.

Stema cu motto-ul Insulelor Cayman: He hath founded it upon the seas.

Pe treptele Muzeului National.

Strazile din Georgetown.

Piata eroilor.

Biblioteca nationala.

Spiritul sarbatorilor plutea in aer.

Reproductie a unui tip traditional de barca.

"Have some rum, be a pirate!"

Definitely, not McDonalds.  

7 Miles Beach.

Take a brew, a Caybrew.